Bacăul a ratat startul la accesarea de fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR).
Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR N-E) a publicat, în premieră, situația contractelor încheiate până în prezent. Dintre cele 20 de proiecte care au accesat deja finanțarea europeană doar două sunt ale unor entități juridice din Bacău.
Este de la sine înțeles că pe listă nu apare nicio primărie băcăuană și nici Consiliul Județean Bacău, deși una din axele deblocate este 5.1 -patrimoniu cultural.
Potrivit situației prezentate de ADR N-E, în Regiunea de Nord-Est au fost semnate, în cadrul POR, 20 de contracte: cinci în Suceava (41,1 milioane lei), șapte în Iași (26,8 milioane lei), cinci în Neamț (11,1 milioane lei), două în Bacău (1,28 milioane lei), unul în Botoșani (557.096 lei) și niciunul în Vaslui.
În total, cele 2 proiecte din Bacău însumează aproape 1,28 milioane lei, finanțarea nerambursabilă fiind de aproape 886 de mii lei, adică doar 70%, în condițiile în care media pe regiune este de peste 90%.
La nivelul Regiunii Nord-Est s-au semnat contracte în cadrul a două axe: patrimoniul cultural – 5.1 și finanțare proiecte întreprinderi – 2.1.
POR are 11 axe de finanțare, iar suma totală alocată Regiunii de Nord-Est ajunge la aproape 2,5 miliarde lei.